vineri, 31 august 2012

Un pas necesar – conectarea la reteaua nationala de electricitate (Marian DUSAN)

In ultima luna, moneda nationala s-a intarit substantial fata de Euro, de la un maxim de 4,65 atins in 3 august la 4,45 in prezent. Desi evolutia este favorabila pentru sectorul financiar si pentru cei care au datorii in valuta, costul acestei aprecieri nu va fi deloc neglijabil si il vom plati cu totii in perioada urmatoare.

 

Cauza principala a intaririi Ron, este scaderea lichiditatii din piata interbancara ca urmare a interventiei BNR. Efectul a fost cresterea cu peste 1% a dobanzilor in piata interbancara, evolutie care s-a simtit deja in costul finantarii statului si care se va simti in lunile viitoare si de catre toti actorii economici.

 

Pe scurt, mai devreme sau mai tarziu, pentru toata lumea finantarea va fi mai scumpa si dobanzile mai mari. In conditiile in care statul roman nu se poate indatora foarte mult din cauza limitarilor FMI, singura sansa pentru a accelera cresterea economica a Romaniei este o mai mare implicare a mediului privat, preferabil in proiecte de anvergura.

 

Constatam insa ca si aici avem o problema mare: investitiile directe in Romania au scazut foarte mult anul acesta fata de anul trecut, iar trendul principal este in continuare unul descendent.

Va pot spune din experienta personala, ca sumele vehiculate in Romania pentru diferite proiecte si afaceri sunt bani de buzunar pentru fondurile si investitorii mari din plan extern. Nu lipsa banilor este marea problema a Romaniei, ci lipsa de incredere si cunostinte a investitorilor mari, care ori nu stiu ce pot face in Romania, ori si-au facut o idee cat de cat despre tara noastra, insa ea nu este favorabila, pentru ca titlurile din ziarele externe vorbesc de criza politica, coruptie, incalcarea principiilor democratice, etc. Zgomotul si scandalul nu ne ajuta deloc.

 

Ce se poate face? Un lucru cu un impact semnificativ, dar un cost foarte redus este crearea de proiecte „la cheie”. Acest lucru presupune identificarea unor investitii esentiale de care Romania are nevoie, alcatuirea unui business-plan pentru ele si apoi, in parteneriat cu o firma internationala de consultanta, prezentarea lor la mari investitori internationali. Daca vreti, un fel de avizier unde sa se gaseasca puse toate afacerile disponibile in Romania.

 

Un exemplu de astfel de proiect poate fi dezvoltarea Transelectricii si a retelei de electricitate din Romania. In ultima perioada, in presa au aparut multe articole legate de fonduri de investitii care au construit parcuri eoliene in Dobrogea.  Morile de vant ofera electricitate foarte ieftina, insa deocamdata au o problema esentiala: Transelectrica nu are capacitatea de a transporta si gestiona toata electricitatea care este produsa in Dobrogea. Situatia este similara cu dezvoltarile haotice din perioada boom-ului imobiliar: s-au construit cartiere intregi, dar nu exista drumuri catre ele.

 

Asa cum s-au gasit sute de milioane pentru infiintarea acelor parcurilor eoliene, se pot gasi in continuare bani si pentru a le conecta la reteaua nationala de electricitate. Este doar una din multele investitii de care Romania are mare nevoie si pentru care pot fi atrase investitii internationale.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu