joi, 5 iulie 2012

Marian Dușan: „Scandalul politic din România este greu de înţeles dinpunctul de vedere al investitorilor străini“

Marian Duşan este preşedintele Romanian Business Accelerator, organizaţie antreprenorială axată pe atragerea investiţiilor străine în România. Citiţi mai jos opinia lui Marian Duşan despre implicaţiile scandalurilor politice asupra economiei româneşti.

În fiecare zi plătim puţin câte puţin nota de plată a certurilor de pe scena politică din România. Am asistat în această săptămână la un schimb de replici între preşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta pe tema reprezentării României în faţa forumurilor UE. Este oare aceasta cea mai presantă problemă a României?

Tot în această săptămână, FMI a eliberat încă o tranşă de 475 milioane de euro pentru a ajuta la finanţarea pe termen lung a ţării. Din păcate, FMI şi instituţiile de credit internaţional nu fac cadouri. Aceşti bani vor trebui returnaţi, iar pentu ei România plăteşte dobândă. În aceeaşi perioadă, ţara noastră a pierdut 44 de milioane de euro, faţă de anul trecut, suma la care, cu siguranţă, n-ar fi plătit dobândă. Este vorba de investiţiile directe în economie care s-au redus în primele luni ale acestui an, de la 490 de milioane de euro la 446 milioane de euro.

Scandalul politic din România nu mai miră nimeni, însă el este greu de înţeles din punctul de vedere al investitorilor străini. Principala problemă a României nu sunt drumurile proaste sau corupţia, cum ar crede unii, ci lipsa de predictibilitate. Poate nu realizăm, dar în fiecare zi cearta de la televizor, din Parlament şi din presa scrisă ne costă atât direct, cât şi indirect prin oportunităţiile de investiţii pe care le pierdem.

Nota de plată nu se rezumă însă doar la costul de oportunitate. Nu vom reuşi să trăim mai mult decât ne permitem pentru că economia are legile ei nescrise şi, oricât am încerca să ne ascundem sau sa o păcalim, nu vom reuşi. Conform datelor Institutului Naţional de Statistică, nivelul preţurilor din luna mai a acestui an a crescut cu 15.23%,  faţă de luna mai a anului 2009. Dacă salariul sau pensia noastră a rămas aceeaşi, atunci suntem cu 15,23% mai săraci decât eram în mai 2009. Primul lucru care îmi vine în minte este inţiativa de atunci a guvernului Boc de a reduce pensiile cu 15%. Atunci, Curtea Constituţională (CC) s-a opus considerând că dreptul la pensie este un drept esenţial câştigat de cei ce au plătit ani la rând contribuţii. Fără a întreba sau a cere aprobare de la Curte, economia a considerat că pensiile şi salariile din România nu sunt sustenabile şi le-a redus. Ne putem opune? Da, însă istoria ne arată că nu prin decizii, hârtii sau legi ne putem câştiga un nivel de trai mai bun, ci prin colaborare, muncă şi eficienţă.

Poate ar fi timpul ca politicienii din România, în loc să se certe şi să împrumute bani de la FMI, Banca Mondială sau alte instituţii, ar trebui să vină la masa discuţiilor împreună cu investitorii şi să găsească soluţii pentru îmbunătăţirea mediului de afaceri. Investiţiile în România sunt anul acesta sub 0,1% din PIB, fiind practic inexistente. Absorbţia fondurilor structurale este de asemenea foarte înceată, iar în băncile din România sunt imobilizaţi peste 40 de miliarde de euro, bani ai populaţiei şi ai companiilor care nu fac nimic constructiv.

Poate că în al 12-lea ceas ar fi bine ca orgoliile să lase loc raţiunii. România are resurse financiare, are resurse naturale şi are şi mână de lucru ieftină, tot ce ne lipseşte este dialogul şi voinţa politică de a da drumul investiţiilor.

Din păcate, putem rata şi aceasta şansă. Putem să ne împrumutăm în continuare la FMI, putem să plătim în continuare factura inflaţiei, însă nu vom câştiga decât un singur titlu: cea mai puţin performantă economie a Europei, titlu care înca este deţinut de Bulgaria. Ce vrem să facem depinde doar de noi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu